Ștefănel Vlad

Generozitatea înseamnă să poți să dai fără ca cineva să-ți ceară și fără să aștepți să fii răsplătit pentru asta.

Lucrez ca medic oncolog și colaborăm de multă vreme cu cei din Hospice. Știam profesionalismul lor, dar și faptul că erau dependenți de donații ca să poată oferi servicii de calitate. Știm cu toții că medicina din ziua de azi costă, și nu puțin. Așa am intrat în Team Hospice, alături de alți oameni frumoși și generoși. Știam că fondurile strânse de noi ajung la cei care aveau nevoie de ajutor, mulți dintre ei fiind pacienți de-ai noștri, în lupta cu boala secolului, cancerul. Îmi amintesc și acum ce sentimente m-au încercat când am primit telefoanele de mulțumire după prima noastră acțiune de fundraising, care a fost un succes mai mare decât ne-am așteptat.

Am alergat în fiecare an măcar la Semimaratonul și Maratonul București. Experiența este deosebită și aș invita pe oricine citește aceste rânduri să încerce măcar o dată acest lucru. Sentimentele care te încearcă atunci când duci la bun sfârșit genul ăsta de acțiuni de binefacere nu au cum să nu te facă să mergi mai departe. Personal, abia așteptam să vină următoarea competiție. Având în vedere că noi, cei ce formăm echipa RxRun, lucrăm și împreună, ne-a ajutat să devenim și mai apropiați și a îmbunătățit munca noastră în echipă la spital, ceea ce m-a bucurat o dată în plus.

Să reușești să atingi targetul propus este cea mai mare satisfacție. Știam că fiecare donație înseamnă medicamente sau materiale sanitare, înseamnă zile de tratament pentru oameni în suferință, înseamnă zâmbete pentru cei care îngrijeau sau erau îngrijiți în Hospice. Ceea ce se acumula în contul nostru de Galantom, asta însemna. Faptul că am depășit mereu targetul nu m-a surprins, pentru că știam că am în jur oameni generoși care mă vor sprijini.

Ștefănel Vlad are 51 de ani și este medic radioterapeut și oncolog. De-a lungul timpului a alergat de mai multe ori la evenimente caritabile, unde a susținut Fundația HOSPICE Casa Speranței, pentru care a reușit de fiecare să atingă targetul propus. Află-i povestea pe www.galantom.ro și lasă oamenii buni să te inspire!

Ștefănel este unul dintre oamenii de bine care au strâns fonduri pe Galantom pentru cauzele sociale în care cred. Le mulțumim tuturor și sperăm să te motiveze poveștile lor. Iar, cu ocazia GivingTuesday, te invităm și pe tine să-ți facem un Portret de Galantom, alături de fotograful Cristian Șuțu Spune-ne ce faptă bună ai făcut în cursul anului sau ce vrei să faci în Săptămâna Generozității și înscrie-te în linkul de mai jos.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.