Am dat startul săptămânii cu episodul al treilea din mini seria noastră despre generozitate. Mirela Retegan, Toader Păun, Corina Bratu, Eva Constantinescu și Marian Marin vorbesc despre cum ți se întoarce generozitatea pe care o oferi.
Vezi povestea lor și #pune inimă de GivingTuesday – săptămâna generozității (1-8 decembrie)? Înscrie inițiativa ta pe site sau susține-le pe cele înscrise.
Toader Păun
Suntem mulți în lumea asta. Suntem miliarde de oameni pe această planetă. Suntem niște milioane de oameni în această țară și în momentul în care avem nevoie de ajutor, poate e suficient doar să spunem că avem nevoie de ajutor.
În perioada asta am fost pus la un moment dat într-o încercare dificilă (vorbesc de perioada asta a pandemiei) undeva prin martie. Un prieten care a ales să lucreze în altă țară a fost lovit din plin de pandemie pentru că ceea ce el făcea acolo (era freelancer) n-a mai putut să facă, brusc. Să-și plătească chiria, să supraviețuiască. Și mi-a cerut ajutorul, financiar, într-o perioadă în care nici eu nu eram tocmai fericit cu ceea ce mi se întâmpla prin buzunare și prin conturi. Așa că am fost pus într-o dilemă. Să-l ajut sau să-i spun că nu-l pot ajuta?
Am stat câteva ore, după care am decis ca toți banii pe care îi mai aveam disponibili în acel moment să îi virez prietenului. Nu i-am spus neapărat acest lucru. A urmat o săptămână un pic mai dificilă pentru mine, dar după care am descoperit că universul cumva compensează lucrurile. Am reușit să fac o faptă bună, să-l ajut să treacă peste acea situație delicată, și în același timp mie mi s-au întâmplat mult mai multe lucruri bune și am putut să fac mai mult bine.
Ce e generozitatea? Chiar e cea mai dificilă întrebare pe care o poate pune cineva. Și ca să afli răspunsul la această întrebare, cred că trebuie să încerci să fii generos și o să vezi ce înseamnă generozitatea pentru tine.
Mirela Retegan
Îmi vine să plâng când îmi amintesc. Când am intrat în prima clasă și le-am auzit vocile și au început să întindă mâinile sperând să ne atingă… Am stat cu ei acolo, le-am povestit, le-am descris, am făcut abstracție de această deficiență a lor și am avut pur și simplu, o zi absolută specială. Și seara, le-am rezervat în Sala Sporturilor din Cluj o gradenă de 400 de locuri, toată școala de nevăzători.
Și am văzut un tătic cu o fetiță oarbă în brațe, am luat fetița din brațele lui, i-am zis fetiței la ureche: „Vezi că te dau fetiței Zurli”. Am luat copilul în brațe și copilul nu mai putea de fericire și punea mâna pe personaj. Și când m-am uitat cu coada ochiului, tata plângea, se uita la mine și mi-a zis un „Mulțumesc” pe care n-o să-l uit toată viața.
Să îmbrățișezi un om care are umerii căzuți de greutățile vieții nu este un gest mic deloc. S-ar putea ca din îmbrățișarea aia el să-și găsească energia de a se îndrepta de spate și de a merge mai departe.
Corina Bratu
Eram la Școala 136, unde Valeriu Nicolae face programul cu copiii și voluntarii care vin la teme duminica, de la 11 la 13. Și mergeam eu cam duminică de duminică, de vreo câteva săptămâni. Știu că am început într-o ianuarie și era frig. Și la un moment dat, am ajuns într-o duminică și nu erai neapărat… nu lucrai cu același copil de fiecare dată, erau mai mulți cu care făceai diverse teme, de la citit, matematică, exerciții.
Cu Oana, de exemplu, ce-mi amintesc cel mai… ce m-a marcat așa cumva, mi-a rămas la suflet și de-asta cred că e povestea pe care o zic așa de ușor…e că avea un entuziasm din ăsta absolut molipsitor și o bucurie de a face lucruri, și că cineva îi arată și că stă un pic pe capul ei și o corectează unde poate nu îi ieșea bine și făcea porcușori din ăia pe hârtie. Încât cumva și pe tine te molipsea și voiai să îi dai și mai mult. Și dup-aia, îți dai seama, ea venea și cu entuziasm, și tot așa era schimbul ăsta de bucurie de a învăța pe cineva și, în același timp, de uimire a mea personală că o mogâldeață de 6-7 ani, cât avea ea, 8 ani, se uită la mine ca la un om mare, și îmi cere teme și mă întreabă dacă a făcut bine, și eu trebuie să-i spun, în condițiile în care eu nu sunt un învățător, nu sunt un pedagog. Dar mi se părea că era așa un lucru atât de mărunt și de simplu pentru mine de explicat ei și, în același timp, pentru ea poate făcuse diferența de la, nu știu, luni de zile în care poate stagnase și nu îi ieșea să lege cuvintele sau nu, tot nu putea să deblocheze momentul ăla.
Marian Marin
Sincer, când mi s-a propus să-i cunosc, mai exact să merg într-o tabără care dura o săptămână… Nici să n-aud. Mi-era foarte frică, nu mă descurcam, nu puteam să mă îmbrac, nu puteam să fac mai nimic de unul singur. De-atunci, am început ușor să încerc să mă încalț. Am început apoi să mă îmbrac, foarte greu. Dura, ce-i drept, dar când am văzut că pot să fac lucrul ăsta singur… Bine, mai cu ajutor, cu greu, dar reușeam. Pur și simplu lucrurile astea simple, care pentru alții sunt o rutină, nu înseamnă nimic, au devenit o obișnuință, pentru mine erau wow. Erau niște lucruri, pur și simplu mă mândream, pur și simplu mă mândream de mine, adică pot să fac lucrul ăsta. Și am insistat până când am ajuns și mi-am creat independența la un nivel, zic eu, destul de mare.
Acum și eu la rândul meu, dăruiesc ceea ce am învățat, altor utilizatori de scaun, în primul rând.
Eva Constantinescu
Am fost într-un centru de plasament și voiam să ajut copiii să-și ia de Crăciun fix cadourile pe care le vor și să facă scrisori și să le punem undeva. Și după aceea am fost la cumpărături cu mama, am luat tot ce și-au dorit. Noi am avut doi copii, o fată (acea fată) și încă un băiat care și-a dorit doar o minge de fotbal. Era iarnă și ei jucau cu o minge spartă în zăpadă și nici nu erau îmbrăcați, erau în tricou pe ei. Și le-am luat ce și-au dorit, și pe lângă le-am luat dulciuri și haine, ca să aibă cu ce să se îmbrace.
Un om generos nu înseamnă să-ți dea o chestie pe care ți-o dorești neapărat, sau ceva foarte scump sau ceva de valoare. Pur și simplu trebuie să-ți dea, nu știu… să te ajute la ceva, să-ți dea și o floare dacă îți dă, înseamnă că este generos.