Ioana Ghițulescu, Andreea Vasile, Vladimir Drăghia, Cristian Hrubaru și Virginia Zăvod ne-au povestit despre cât de important este să fii generos, indiferent ce get de generozitate poți face. Al patrulea episod este și ultimul din mini seria despre generozitate de GivingTuesday.

Săptămâna Generozității este la jumătate. Noi astăzi am dat startul inițiativei Comandă cu inima. 4 chefi –  Marius TudosieiRadu Dumitrescu, Adina Chițu (Pancake Planet) și Georgiana Murășan (Baking Adventure), gătesc cate un fel de mâncare in fiecare zi pana pe 8 decembrie, pe care îl poți comanda de pe aplicația de mobil foodpanda, iar banii sunt donați către N-avem Sânge.

Tu ce faci de GivingTuesday – săptămâna generozității (1-8 decembrie)?
Înscrie inițiativa ta pe site sau susține-le pe cele înscrise
!

Vladimir Drăghia

Am ajuns aici la filmare și în timp ce așteptam să vină cineva să mă ia de la poartă, vine o doamnă pe la vreo 50 și ceva de ani la mine, spunându-mi… întrebându-mă dacă eu sunt Vladimir, i-am răspuns că „Da”. După care mi-a spus că m-a văzut la televizor… „Mă bucur”. După care mi-a spus: „Am văzut când ați donat banii.” „Mulțumesc”, nici nu știi ce să zici. Și după aia îmi spune „Și eu am donat către fundația lui Vlad Voiculescu.” Și zic „Bravo, felicitări!” Și după aia îmi zice: „Am donat 50.000 de euro.” Și apoi s-a oprit timpul.

Orice poate face asta și nu trebuie să fie 50.000 de euro sau 100.000 de euro. Poate fi un euro, poate fi un leu sau poate fi timp. Sunt foarte mulți oameni care au nevoie doar de oameni, doar de atenție. Se poate face voluntariat într-o grămadă de lucruri, se pot planta pomi…Se pot face o grămadă de lucruri, trebuie doar să vrei.

Andreea Vasile

Anul ăsta am făcut un pas nou, care a pornit de la ideea de „foster”.  Am luat o pisică de la niște prieteni, pentru că ei plecau în vacanță și ideea era să am grijă de ea. Numai că în săptămâna respectivă mi-a devenit foarte dragă, fiind și pui, avea trei luni, era super jucăușă, super amuzantă. Și undeva exista ideea de a o păstra în permanență, pentru că prietenii mei, de fapt, nu și-o doreau neapărat. După săptămâna respectivă mi-am asumat că pisica va fi a mea, va fi a noastră, și am luat-o cu tot ce înseamnă ea. Pentru mine a fost important că am adoptat pisica respectivă, pentru că a fost ca un test pe care eu am reușit să-l trec.

Virginia Zăvod

Când am venit la HOSPICE prima dată, când am dat telefon și am ajuns programată să vorbesc cu doamna doctor…. Primul lucru pe care l-am făcut când am intrat în cabinet la dânsa am început să plâng și i-am spus că, operată de vreo 7-8 luni, mă simt destul de bine după o astfel de operație, dar nu știu încotro s-o apuc. 

Doamna doctor… acum cam toți acolo, o voce foarte caldă așa, liniștită și care când m-a văzut că încep să plâng, primul lucru pe care mi l-a spus, eram cu capul fără păr și aveam o pălărioară croșetată de mine și care mi-a spus: „Cum? Ia uită-te, zice ia uită-te ce frumoasă e. Și, de ce trebuie să plângi, de ce trebuie să disperi? Când ai făcut-o?” Zic „Acum. Că trebuie să pun ceva în cap. Pe cap, pardon.” Și discutând cu dânsa, întrebându-mă ce boli mai am, cum mă simt, mi-a explicat că se deschide centrul de zi peste cam o lună de zile, că după ce termin radioterapia (mai aveam vreo 3-4 ședințe), o să încep să fac un masaj de limfedem… Deci, acesta a fost începutul cu doamna doctor. 

Și, încet-încet, în HOSPICE eu m-am simțit foarte bine. Și atunci când ajung la ușa HOSPICE-ului mi se pare că mă duc în lumea mea sau în lumea pe care aș vrea să o am întotdeauna, în permanență. 

Cristian Hrubaru

Cea mai dragă poveste sau cea mai apropiată sufletului meu, este cea de anul trecut de la Tulcea, unde am reabilitat 7 centre împreună cu alți 300 de motocicliști, ale copiilor instituționalizați din centrele Cocorii. De ce e cea mai dragă sufletului meu? Pentru că implică numai copii. Copii care au fost lăsați pur și simplu acolo, copii care chiar aveau nevoie de ajutorul nostru. Nu numai că le-am reparat cele 7 locații (4 apartamente și 3 case), le-am dus și o grămadă de cadouri, le-am făcut o grămadă de bucurii, le-am făcut o zi specială, în sensul că i-am dus pe la herghelie, pe unii, ăștia mai măricei, i-am plimbat cu motocicletele cu ataș, le-am făcut o serbare, ei ne-au făcut nouă serbare. Dar cred că cel mai important lucru și amintirea care o să le rămână în vecii vecilor, este că niște oameni tatuați, urâți, așa și cu niște motoare zgomotoase, au venit și s-au preocupat de ei, au întrebat de ei, s-au preocupat să le fie bine. 

Ideea e să faci bine, să te miști, să ieși din zona aia de confort. Și ai să vezi că îți creează o dependență de care nu mai scapi toată viața. 

Ioana Ghițulescu

Nu îmi plăcea să stau în casă. Îi vedeam pe copii când plecau de la școală și eu sufeream. Și ca să nu mai sufăr, m-am dus la recuperare și am văzut Special Olympics, un ONG. Și de-atunci sunt alături de ei.

În 2015 am fost aleasă să particip la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics, în Los Angeles, alături de echipa mea de bocce, George și de antrenorul nostru, Iulian. Și suntem foarte bucuroși că am întâlnit-o și pe Nadia, care este susținătoarea noastră Special Olympics, care ne susține în continuare și ne ajută să ne dezvoltăm mai bine. Am donat din premiul meu pentru copiii cu cancer. Am înotat la Swimathon și am donat jumătate din premiul meu de la Miss Down, ca să îi ajut să facă tratamentele acasă, să nu se mai ducă la spital. 

Săptămâna generalization continua, până pe 8 decembrie, și în fiecare zi, de după :).

Cu toții avem ceva de dat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.