Ada Solomon

Cred că prima faptă bună a fost în școala primară, când i-am dat colegului din spate să copieze la mate. Atunci am crezut că am făcut o faptă bună, învățătoarea, însă, a fost la un pas să mă pedepsească cu un nemaivăzut 2. Am înțeles ce era greșit și am continuat să-mi ajut colegii, dar explicându-le și învățând împreună, nu altfel.

Anul acesta mi-am dăruit ziua pentru Asociația Ferentari pentru că îmi doresc ca Studiourile Ferentari să crească și să salveze cât mai mulți copii ale căror familii nici nu visează ca ei să facă o carieră, să iasă din ghetto, să își îndrepte coloana vertebrală. Aș vrea să facă pui, să apară astfel de centre în cât mai multe cartiere sau zone mărginașe, unde pare că nu există cer senin pentru copii.

Unii oameni au reacționat extraordinar de bine la inițiativă, alții au avut nevoie de povești ca să participe. E o treabă minunată solidaritatea! M-am trezit cu donații de la oameni pe care îi cunosc extrem de puțin, de exemplu.

Ada Solomon are 53 de ani și este producător de film. Anul acesta și-a dăruit ziua de naștere pentru a susține Asociația Ferentari și copiii de la PlayHood. Află-i povestea pe www.galantom.ro și lasă oamenii buni să te inspire!

Ada este unul dintre oamenii de bine care au strâns fonduri pe Galantom pentru cauzele sociale în care cred. Le mulțumim tuturor și sperăm să te motiveze poveștile lor. Iar, cu ocazia GivingTuesday, te invităm și pe tine să-ți facem un Portret de Galantom, alături de fotograful Cristian Șuțu. Spune-ne ce faptă bună ai făcut în cursul anului sau ce vrei să faci în Săptămâna Generozității și înscrie-te în linkul de mai jos. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.